departe de tara ta
De cate ori ai sa adormi gandind acasa,
Sa stii c-aici e coltul tau de Rai.
Aici e iarba frageda si deasa
Si, sus, pe o capita, loc sa stai.
Sa dai, din geamul gandurilor tale,
Perdeaua grea de munca si suspine;
Sa vezi livezi si vaile natale
Si vanturile calde sa te-aline.
Departe, pe poteca mica, de la vie
Sa simti dulceata strugurilor copti
S-auzi murmurul apei, ce te-mbie
Sa simti racoarea-ntunecatei nopti.
S-auzi, sub pasi, cum se deschide calea,
O lume a copilariei sfinte,
Sa poti atunci sa iti alini si jalea
Si amintirea, sacra, de parinte.
Sa-ti vezi bunicul, racorindu-si fruntea
Sub umbra ramuroasa de la nuci,
Cu vorbe din povesti, ce-au fost atatea…
Cu Feti-Frumosi si mandrele naluci.
Cand vantul bate-n fir de panze, dorul
Din rufele intinse la uscat,
Sa-ti prinda, cu mirosul lor, fiorul
De bastina, de unde ai plecat.
Fa cruci si roaga-te icoanelor, cuminte,
Sa-i mai gasesti pe cei ce i-ai lasat,
Sa poti schimba cu ei doar trei cuvinte…
Sa nu gasesti pe poarta un lacat…
Atunci, degeaba drumul tau se-opreste;
Atunci, degeaba lacrimi te-ar cuprinde…
Fereastra casei, singura-ti vorbeste
Si usa tindei nu se va deschide…
Nu pumni de bani ai sa arunci pe masa!
Un val de doruri ai sa duci cu tine…
Dar casa asta… n-o sa-ti fie casa…
Si nicaieri n-o sa-ti mai fie bine.
Opreste-n drumul tau, copile, pasul
Si socoteste-n bani ce ai pierdut.
Si striga tare, sa-ti auzi tu glasul
Din tot ce ai avut, ce-ai priceput!
Elena Foghel,
din volumul de poezii pe care nu l-a publicat niciodata
© 2008 – 2009, Neamtu’. Toate drepturile rezervate. Adica nu da cu copy/paste, ca nu-i moral, nici legal. Pe bune!
No Tag
Comments
Niciun comentariu până acum.