Troienele de amintiri
Bre, drajilor, m-am trezit in alb. Nu eu, ca inca n-am murit si nici in Rai n-am sa ajung. Afara e, cica, alb. Se presupune ca faina asta e zapada… Acuma stau si ma uit pe geam si incerc sa ma lamuresc UNDE au plecat fulgii copilariei mele. La un moment dat erau atat de mari incat ma plesneau peste fata ca niste palme inghetate. Si, dupa o dupa-amiaza intreaga de sanius, intram in caza cu obrajii dureros de rosii si cu nasul inghetat si cu o pofta de mancare ceva de speriat…
Iar in casa era frig, pentru ca nu dadeau ‘comunistii’ caldura destula si nici nu puteam sta sub dus 20 de minute…
Zapada asta ciudata m-a dus, brusc, in trecut cu 20 de ani. Si mai bine, chiar. Cand bunicii inca traiau si eram trei copii nebuni, bucurosi de iarna si de zapada. Bunicul iubea copiii si era in stare sa faca orice pentru ei. Adica, chiar sa-si desfaca butoaiele in bucati, doar ca sa ne construiasca noua schiuri :) Si zapada avea jumatate de metru si era numai buna de facut bulgari si de aruncat in toate directiile, chiar si in geamurile pe care buncii le schimbau iarna, o data si vara, a doua oara, de la prastii si arcuri cu sageti, pe care – tot ei – ni le construiau…
Aveam un caine mare, pe care il chema Spic, pe care il legam la sanie si el ne tragea de colo-colo, sarmanul animal, noua ni se parea ca era vesel si ca se bucura de iarna, la fel ca noi :) Aveam balta, la o aruncatura de bat de casa bunicilor, si ne dadeam pe gheata, prin stufaris, sub privirea bunicului, rezemat in coada lopetii pe care o folosea pentru cararile prin zapada.
Si, dupa toata zbenguiala prin covorul alb si pufos, bunica ne astepta acasa cu soba fierbinte si cu placi de teracota abia scoase din cuptor, pe care ne puneam talpile ude si inghetate, de pocneau placut dureros… si cu vin fiert si cu placinte fierbinti… Si adormeam, toti trei, fara sa ne uitam la televizor, pentru ca nu aveam, oricum, la ce sa ne uitam, dar adormeam fericiti, pentru ca inca o zi din povestea noastra trecuse atat de frumos…
Acuma, ma uit afara. Vad ‘chestia’ care cade din cer si mi-e mila de copiii lui 2009. Ei nu vor sti niciodata ce inseamna tot ce am povestit mai sus.
Later edit: asa cum am promis, uploadez fotografiile cu municipiul Roman in haine de sarbatoare si Romanul cu zapada. Mi-e mult prea lene sa le despart pe categorii, asa ca va lamuriti voi: alea cu alb is cu zapada :) Deci pozele, mai departe.
© 2009, Neamtu’. Toate drepturile rezervate. Adica nu da cu copy/paste, ca nu-i moral, nici legal. Pe bune!
No TagS-a mai scris pe tema asta aici:
Trackbacks & Pingbacks
-
Trackback by bagamare.ro
on 15 decembrie 2009 @ 14:47
sunt alte timpuri, unii nu concep sa traiasca cum am trait noi, pur si simplu trebuiesc intelesi toti…
as dori sa stiu si eu cum sunt acele timpuri minunate pe care le-ai trait cu fratii tai ,dar nu cred ca voi stii vreodata.
Nu cred ca pustii de azi stiu ce-s alea degeraturi din cauza gerului de afara care se strecura si in casele neincalzite si fara lumina. Nu cred ca isi mai aduce cineva aminte de nametii inalti prin care trebuia sa iti croiesti partie si din care formai oameni de zapada.
Nu cred ca se mai stie ce-i acela citit pe rupte (chiar si carti cumparate “pe sub mana”) doar pentru ca nu aveai program tv decat cateva ore pe zi, iar calculatoarele si internetul nu existau nici macar in visele cele mai frumoase.
Amintiri…
Eu ultimul om de zapada adevarat cred ca l-am facut prin clasa a doua. Aveam eu o viziune pe-atunci. Desigur, aveam si zapada destula, din aia adevarata, de care zici tu. Asta chiar seamana cu….faina. Acuma fratele meu mai mic nu cred ca poate trai ce am trait eu cand eram de varsta lui. He hee, ce vremuri, cand ma bateam cu zapada, cu prietenii. Aveam 2 echipe, cu zidurie aferente. Ce vremuri….
De ce toata lumea vorbeste de zapada ? 9 Din 10 blogguri care le am in reader vorbesc despre zapada. Cel de-al 10-lea nu a scris despre zapada pentru ca este plecat din Oras. Eu personal urasc zapada, urasc sa vad cum autoritatile statului pe care le platim din banii nostrii stau si se uita cum cad mosii in freza si isi rup cate o mana, un picior. Stau si se uita cum fac prostii accidente ca e gheata pe sosea si asa mai departe.
Acum defapt stau si ma gandesc, ce urasc mai mult? Romania sau zapada ?
Cred ca urasti mai mult… autoritatile…
Pe unii nici macar nu-i lasa parintii afara pentru ca e frig si transpira. Si ii vezi la 60 de ani ca mor de inima pentru ca n-au stiut ce inseamna sportul toata viata lor. Ei prin joaca se calesc, parintii nu inteleg asta.
Acum, majoritatea prefera sa stea in fata PC-ul si sa joace nu-stiu-ce joc in loc sa mearga afara cu doi prieteni si sa faca un om de zapada. Cand eram de varsta lor lasam si televizorul si ora mesei si tot ce ma putea tine in casa numai ca sa mai stau putin afara si sa ma mai bat cu cativa bulgari. ne faceam cazemate din zapada, ziduri imense (din punctul nostru de vedere imense) care ne aparau de „inamic” care, la randul lui, avea un zid ca al nostru. si ne jucam asa ore intregi. cu schimbul, intram in scara blocului si ne incalzeam mainile pe tevile de apa calda care se duceau in camere. apoi veneam cu forte proaspete si continuam bataia
Sandilai, postul asta nu e atat de mult despre zapada, ci despre incalzirea globala, din pacate. Zapada, in 5 ani, va fi o amintire doar si vrei putea fi OK stiind ca nu mai exista :(
Grim, daaaa…. tevi cu apa calda, acum 25 de ani? :)) Oricum am inteles ideea, timen copiii sub un glob de sticla si, la 40 de ani sufera deja de boli cardiace…
Nu o sa mai existe tot din cauza noastra ( a oamenilor in general ). Si s-o dam putin si in politica daca se putea fura si vinde zapada nu mai exista de fix 5 ani :)
Neamtu trecerea asta de timp e dureroasa si iti dau lacrimile cand te gandesti. E un sentiment care il povesteti langa o soba cu un pahar de vin fiert cu scortisoara. Crestem si o sa stam ca niste bosorogi in casa, te uiti pe geam: baaa asa eram si eu, dar acuma…..
Timpul face ca lucrurile sa treaca !
cu putin noroc, poate de Paste o sa ne adunam la Hanu Ancutei, la un vin fiert si povesti… gandesc ceva si o sa va dau detalii mai tarziu.
Asa spunem toti, ca sa fiu sincer. Si eu spun ca pustii din ziua de azi nu mai stiu ce e aia distractie, asa cum si voi spuneati de noi ca suntem niste lemne.
Depinde acum cat de repede te acomodezi la ce vine…
@Neamtu’ tevi de apa calda erau la mine, acum zece ani. in cazul tau .. nu stiu ce sa zic :))
Mersi de poze !!! :)) Acu nu mai trebuie sa merg in Roman sa vad luminitele :))
heh, ce frumos
eu nu am amintiri de cand eram mica :(
nu doar am citit postarea aceasta, ti-am ascultat si emisiunea de azi.
despre articol…ce sa-ti spun…acum nu ma mai tem de bulgarii de zapada striviti pe fatza, nici de alunecus (pe vremea aceea toate cizmele aveau o talpa infernala), nici de cozile la portocale din oraselul copiilor, nici de goana parintilor dupa carnea de porc…Acum nu ma mai tem de toate astea, dar le privesc cu duiosie si ma bucur ca am trait acele vremuri.
despre emisiune: partea cu fularul, apoi caciula, apoi ochelarii…foarte inspirata :)
M-am bucurat de poze. In curand ajung si eu acasa
Andra amintirile se construiesc in timp :)
Alina, wow, nu ma asteptam, multumesc de vizita. Asa este, oricat de ‘urate’ ar fi fost vremurile, acum nu pot fi decat niste amintiri foarte faine, mai ales ca le-am filtrat prin ochii de copil. Cand ajungi in Roman, ne putem vedea la o cana de vin fiert, pe undeva.
te citesc in mod constant :) un blog-meet, ceva? :))
Desigur, se pare ca se contureaza unul, chiar si fara sa-l fi planificat :) Cristina si cu mine TREBUIE sa ne intalnim (de parca am locui peste mari si tari), Nepoate este mai mereu disponibil pentru intalniri, Lavinia si-a anuntat si ea venirea, in cateva zile, Teo si Bacilu’ – foarte probabil. Trebuie doar sa vedem cand suntem TOTI disponibili. Si am sa-ti cant colinde :)
amintiri am, prea multe pe care nu as vrea sa le am.
dar din copilarie, niciuna.. nu cred ca este sansa sa-mi mai amintesc de acum inainte cate ceva
domni ce as dorii si eu zapada…multa…extrem de multa…catitati apocaliptice, de zapada…as vrea sa traiesc la polul nord, dar am auzit ca acolo a inceput sa dispara zapada …:(
Zapada nu e frumoasa doar pentru ca e alba sau pentru ca e normala in anotimpul asta. E si necesara, pentru ca ucide virusii… si daca a inceput sa dispara de la Pol, we’re in big caca :(
Hmm. Nostalgia asta negativa nu poate ramane asa. Eu voi face copii si voi imparti cu ei momentele care le-au impartit ai mei cu mine cand eram copil. Nu conteaza imprejurul sau tehnologia, conteaza cat de tare stii sa iubesti, si in ziua de astazi oamenii nu se mai iubesc nici pe insusi, dar pe altii… pacat!
eh… amintirile ! ma ia o stare de melanconie cand ma gandesc la copilaria mea , atat de frumoasa ,genuina , plina de farmec si poveste ! fara desene animate japoneze dar cu gogosi si lapte , dulceata de gutui si papanasi :)
Superba zapada asta… Pacat ca e prea rece si umeda. Dar… vorba ta!, mai ucide din virusi (de s-ar face “economie” in privinta vaccinului antigripal cu ocazia asta).
De intalnit ne-om intalni noi; pacat ca imbatranesc prea repede si incep sa devin cam prea friguroasa. Si lipsa de chef intr-ale iesitului pe afara se cam vede, uneori, in postarile cam prea numeroase pe blog.
Dar… nu-i bai! Incerc sa mai si citesc cate ceva, ca am cam ramas in urma cu preocuparile astea…
dragute poze…si ma uit cat de mult le schimba zapada… oricum acum ningeeeeeeeeeee si ar trebui sa profitam de asta..cine stie cand … poate nu va mai exista peste 10 ani asa ceva…